Ce mai cumpără oamenii de pandemie

Dacă nu știați, suntem în plină pandemie de coronavirus. Știu, ne afectează pe toți, suntem implicați în fenomen și resimțim efectele acestei pandemii din plin. Fie că ne-a afectat planurile de vacanță, fie că am rămas fără job, pandemia de covid-19 are repercursiuni pe toate planurile. Printre recomandări, pe lângă cele specifice privind distanțarea socială și cele legate de igiena personală, o recomandare ușor voalată ține de consum.

Da, lumea este conștientă că o criză economică este iminentă și pe lângă alimente, se recomandă și păstrarea obiceiurilor anterioare în ceea ce privește achizițiile. Asta așa, să mai dăm o gură de aer comerțului. Clar, lumea încearcă să se limiteze la strictul necesar însă, cel puțin în zona de on line, chiar dacă achizițiile au scăzut, oamenii continuă să cumpere. Tocmai asta e și ideea articolului de azi „Ce mai cumpără oamenii de pandemie„. Prin intermediul aplicației, am făcut un mic recensământ al cumpărăturilor din ultimile 7 zile pe obiecte ce ar putea avea legătură cu pandemia. Și avea următoarele:

1. Aparat de curatat cu presiune Steinhaus PRO-HPC18+, 1800 W, 140 bar

Da, găsesc utilitatea acestui aparat de spălat cu presiune mai ales în cazul celor ce locuiesc la curte. În condițiile în care recomandările pentru pandemie sunt legate și de igienizarea obiectelor, în curte, un astfel de aparat este foarte util. După cum am tot amintit pe blog, Steinhaus au o gamă mare de aparate de spălat cu presiune, ultimul sosit în gamă, Steinhaus PRO-HPC20 fiind unul dintre cele mai bune aparate de spălat cu presiune prin prisma raportului calitate-preț. Dap, e o achiziție utilă în perioada asta de pandemie.

2. Gel igienizant pentru maini Vivanatura, cu 70% alcool si tea tree, 100 ml

Da, clar, aici avem o achiziție strict pentru pandemie. Cum într-o vreme, la debutul pandemiei stocurile de geluri igienizante s-au epuizat rapid cam peste tot, acum au reapărut. Da, nu e neapărat nevoie să faci comandă pe internet pentru astfel de produse dacă nu ai și alte cumpărături de făcut, la prețul și așa ridicat se mai adaugă și prețul curierului. În fine, ideea este că această comandă de gel a fost acompaniată și de niște cărți pentru copii dar și de un UPS…foarte util în cazul fluctuațiilor de tensiune. Și vom avea astfel de fluctuații dacă pandemia se va prelungi. Imaginațivă că pe lângă consumull ridicat din momentul acesta vor intra în funcțiune și aparatele de aer condiționat. Clar, vor fi pene de curent și ar fi păcat să înceapă să crape aparatele electrocasnice prin casă, banii vor fi tot mai puțini.

3. Suport vertical pentru bicicletă ReLax

Și această achiziție o văd utilă în condițiile de carantină. Dincolo de faptul că majoritatea oamenilor petrec tot mai mult timp în casă, dacă totuși reușești să ieși cu bicicleta, la întoarcere trebuie să o depozitezi undeva, mai câștigi spațiu util pentru alte activități. Standul ăsta vertical pare destul de util în aceste condiții. Și mai e și varianta optimistă…nu are termen de garanție , nu expiră…poate fi folosit multe ierni deacum înainte.

Am dat doar trei exemple de ce mai cumpără oamenii în pandemie. Au fost mai multe chestii dar la astea trei chiar le-am văzut utilitatea în contextul acesta în care supraviețuirea este cel mai important lucru. Da, criza, pandemia, cum vreți voi să-i ziceți, o să treacă așa cum au trecut și altele însă trebuie să avem grijă pe ce aruncăm banii. Adică, chiar nu înțeleg de ce cineva și-ar cumpăra în perioada asta în care deplasarea este destul de limitată o pereche de pantofi sport de piele peliculizata Caflaire. Da, știu, fiecare face ce vrea cu banii lui însă chiar nu găsesc utilitatea acestei achiziții în contextul actual.

Lasă un răspuns